BLIDARSSMBLIDARSSM

CJUE: obligația de informare a angajaților nu garantează și plata drepturilor

Legislație19 nov 20263 minBlidar Andrei Vlad
CJUE: obligația de informare a angajaților nu garantează și plata drepturilor

Pe 16 noiembrie 2026, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, a publicat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 24 septembrie 2026, pronunțată în cauza C-369/25, Trenitalia și INPS. Curtea a stabilit clar: protecția judiciară prevăzută de Directiva 91/533/CEE privind informarea lucrătorilor acoperă doar drepturile care decurg din această directivă, nu și drepturile materiale, salariale sau de altă natură, despre care angajatorul are obligația să informeze.

Pentru administratorii de firme din România, distincția contează. Directiva 91/533/CEE a fost urmată de Directiva 2019/1152 privind condițiile de muncă transparente, abrogând-o prin articolul 17 al acesteia și transpusă în dreptul român prin Legea nr. 283/2022. Logica este aceeași: obligația de informare și dreptul la remunerație sunt două lucruri separate, cu regimuri juridice separate.

Ce a decis Curtea și de ce contează

Litigiul a pornit în Italia: un lucrător a obținut recunoașterea judiciară a unui raport de muncă cu Trenitalia începând din mai 2003 și a recuperat drepturile salariale restante. A solicitat ulterior și plata contribuțiilor sociale pentru perioada mai 2003 – decembrie 2015, contribuții pe care Trenitalia nu le achitase și pe care dreptul italian le considera prescrise. Întrebarea adresată CJUE era dacă protecția judiciară din articolul 8 alineatul (1) al Directivei 91/533/CEE se extinde și asupra acestor drepturi materiale.

Curtea a răspuns negativ. Noțiunea de „drepturi" din articolul 8 alineatul (1) vizează exclusiv drepturile care decurg din directivă, adică dreptul lucrătorului de a primi documentul cu informații privind elementele esențiale ale contractului, prevăzut la articolul 3. Drepturile salariale, contribuțiile sociale și alte drepturi materiale despre care angajatorul trebuie să informeze rămân guvernate de alte instrumente europene, de dreptul național sau de convențiile colective.

Directiva reglementează obligația de a comunica informații, nu conținutul drepturilor materiale și nici remediile pentru nerespectarea lor.

Raționamentul Curții, pe scurt

CJUE a aplicat interpretarea literală, sistematică și teleologică a normei. Articolele 2–5 din Directiva 91/533/CEE reglementează informațiile datorate lucrătorului, documentele, termenele și actualizarea informării. Obiectivul transparenței și al protecției lucrătorilor nu permite extinderea domeniului directivei dincolo de aceste limite. Informarea facilitează apărarea drepturilor materiale, dar nu se transformă ea însăși într-un temei pentru garantarea lor.

Instanța italiană nu poate deduce din articolul 8 alineatul (1), luat singur, obligația de a înlătura prescripția contribuțiilor sau de a o trata ca pe prescripția creanțelor salariale. Celelalte întrebări preliminare, privind calificarea pensiei și regimul contribuțiilor, au rămas fără răspuns: odată stabilită această delimitare, ele deveneau inutile.

Legătura cu Directiva 2019/1152 și cu legislația românească

Directiva 91/533/CEE a fost abrogată prin articolul 17 din Directiva 2019/1152 privind condițiile de muncă transparente, transpusă în România prin Legea nr. 283/2022. Aceasta a extins lista elementelor despre care angajatorul trebuie să informeze lucrătorul și a scurtat termenele de comunicare a unor informații. Raționamentul din cauza Trenitalia rămâne relevant și sub noua directivă: obligația de informare are un regim propriu de protecție, distinct de regimul drepturilor materiale pe care le descrie.

Sursa consultată, Juridice.ro, menționează că hotărârea a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 16 noiembrie 2026. Textul integral al deciziei se găsește acolo.

Ce înseamnă concret pentru firma ta

  • Două obligații distincte: A respecta obligația de informare a angajaților și a plăti drepturile salariale ori contribuțiile sociale sunt două lucruri separate. Nerespectarea uneia nu se acoperă automat prin îndeplinirea celeilalte.
  • Prescripția rămâne în dreptul național: Hotărârea confirmă că termenele de prescripție pentru drepturi materiale, salarii, contribuții, sunt reglementate de dreptul național și de alte instrumente europene, nu de directiva privind informarea.
  • Documentele de informare contează, dar nu sunt suficiente: Fișa postului, contractul individual de muncă, documentele privind riscurile SSM: toate sunt instrumente de informare cu valoare juridică proprie. Ele nu înlocuiesc îndeplinirea efectivă a obligațiilor financiare față de angajat și față de stat.
  • Verificare cu un consultant: Dacă ai întrebări despre cum se aplică Directiva 2019/1152 în situația concretă a firmei tale sau despre documentele de informare obligatorii, un specialist în dreptul muncii îți poate evalua situația.
Hotărârea CJUE din cauza C-369/25 nu schimbă regulile, le clarifică: a-ți informa angajații corect e o obligație cu regim propriu, iar plata drepturilor lor e o obligație separată, cu consecințe separate.
Blidar Andrei Vlad
Inspector SSM, cadru tehnic PSI, administrator BLIDARSSM

Inspector SSM și cadru tehnic PSI, administrator al BLIDARSSM. Lucrează zilnic cu firmele din portofoliu pe documentație, instruiri și controale ITM/ISU.

Ai o întrebare pe firma ta? Vorbește cu un consultant.

Îți spunem clar unde stai și ce ai de făcut, fără obligații, de la oameni care fac asta de 19 ani.